Peste 80 de răniți, în urma prăbușirii acoperișului unui teatru din centrul Londrei

Peste 80 de răniți, în urma prăbușirii acoperișului unui teatru din centrul Londrei
Publicat: 20/12/2013, 10:27
Actualizat: 29/07/2014, 17:16

Prăbușirea acoperișului teatrului Apollo, construit în 1901, în cartierul Soho, s-a soldat joi seara cu cel puțin 80 de răniți, șapte dintre care se află în stare gravă, potrivit unui bilanț provizoriu, relatează AFP.

Majoritatea celor răniți primesc îngrijiri la fața locului, a precizat un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță.

Scotland Yard a anunțat pe contul său de Twitter că un autobuz imperial a fost utilizat pentru a-i transporta pe primii răniți la spital.

Cei mai mulți dintre ei sunt șocați și bandajați la cap. Poliția a instalat un cordon de securitate în acest cartier, unde se află mai multe teatre și restaurante.

La o oră după accident, pompierii au anunțat că reușit să scoată toate persoanele, prinse sub dărâmături.

„Noi am fost sunați în jurul orei 20.15 GMT (22.15, ora României) de la Appolo Theatre, cu privire la prăbușirea acoperișului în timpul unui spectacol”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Scotland Yard, precizând că deține informații despre „numeroase victime”.

„Asta s-a întâmplat cu puțin timp după prima parte a spectacolului”, a afirmat un martor.

Poliția, serviciile de salvare și opt autospeciale ale pompierilor se afla la fața locului.

Pompieri au anunțat că asupra spectatorilor s-a prăbușit un balcon, însă mai mulți martori, citați de BBC au relatat în rețele de socializare că au văzut părți ale acoperișului, căzute peste spectatori.

Inițial, ei au crezut că accidentul face parte din spectacol, apoi au înțeles că nu este așa.

„Cred la zece minute după îndeputul piesei, am auzit un zgomot care s-a repetat, am crezut ca plouă”, a relatat un martor, Desmond Thomas, în vârstă de 18 ani.

„În teatru era un haos total, a fost îngrozitor, oribil”, a afirmat pentru postul de televiziune Sky News Martin Bostock, care a fost rănit la cap de dărâmături.

Teatrul, care numără 775 de locuri pe patru nivele, era plin în momentul producerii accidentului, când spectacolul „The Curious Incident Of The Dog in the Night-time” era în plină desfășurare, au relatat mai mulți martori pentru posturi de televiziune locale.

Anna Primac, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
MEGA-EXCLUSIVITATE. Cosmin Olăroiu, audiat la Poliție într-un mega-dosar de spălare de bani! Milionarul Stelu-ANRP este...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Mai ai pe acasă bancnote cu eclipsa din 1999? Se vând cu 2.180 lei acum,...
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări...
"Copilul trebuie să aibă frică de părinţi". Patru fraţi din Botoşani, bătuţi cu bestialitate de...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
„Tati a omorât-o pe mami” Crimă înfiorătoare în Arad! Un bărbat în vârstă de 77...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Primul caz din Europa de febră Oropouche, diagnosticat în Italia
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Este complet interzis pentru șoferi. N-ai voie să faci asta niciodată după o furtună puternică
Câți bani aruncă românii pe manele. Adi de la Vâlcea și Jean de la Craiova,...
Andrei Ștefănescu, incident neașteptat în direct. Artistul a părăsit imediat platoul de filmare. Ce s-a...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Cârneci și soțul său, Romulus Petrescu: „Cam...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cum „se trezesc” oamenii din comă?
×